Coaching: priorități

Unul dintre cele mai căutate subiecte în coaching este acela al prioritizării.

Trăim într-o lume nebună, nebună, nebună și rămânând în urmă cu lucruri pentru că lista de priorități se schimbă zilnic și uneori lucrurile rămân uitate. Două dintre exercițiile pe care le fac lunar sunt roata energiei și roata vieții - de acolo îmi aleg planurile care au prioritate în următoarea lună. Tot cu ajutorul lor îmi fac și un plan de acțiune. Pași mici - Kaizen way despre care am mai scris aici.

Folosesc aceste două instrumente pentru un proces de reflecție, și în egală măsură ca unele de organizare a priorităților cu acțiuni clare care să mă ajute să îmi ating obiectivele, fie că vorbim de cele mai mici, fie că vorbim de unele mult mai mari. Acum câteva luni bune în cadrul unei sesiuni de mindfulness ghidate am descoperit felul în care îmi consum energia prin lipsa de somn și cum să ajung să dorm mai bine de 3 ore pe noapte. Încet, încet revin cu somnul la normal. Poate nu 8 - 10 ore pe noapte, dar am crescut la 6 ceea ce este pentru mine un mare plus. Așa că de atunci păstrez instrumentul aproape și lună de lună mă calibrez.

Ai mai jos ceva mai simplă versiune:

Aceste două instrumente le folosesc în sesiunile cu clienții, pe post de bază și le personalizez pe nevoile lor. Este o modalitate vizuală care îți oferă o privire de ansamblu asupra felului în care alegi să acorzi prioritate unor proiecte versus altora.

Cum ziceam eu le am lunar în agendă - sunt o modalitate de a vedea unde mă concentrez pe viitor. Prima - cea mai simplistă este partea de reflecție, a doua cea colorată puternic și menită să îmi atragă atenția este despre planificarea pe luna în curs. Evident că în fiecare lună mă concentrez pe alte lucruri, pentru a mă asigura că mă dezvolt uniform, însă într-un mod echilibrat.

Vrei să vezi cum funcționează? Hai să povestim!

Ana M. Marin

Coach, Trainer, Speaker, Bullet Journal Addict

https://www.anammarin.net
Previous
Previous

2022

Next
Next

Mindfulness: Fundal funcțional