Categorii dintr-un bullet-journal
Cel mai probabil dacă nu aș fi descoperit pasiunea pentru papetărie și agende acum aș fi fost miliardară - însă (din păcate pentru mine și bugetul familiei) de mică am fost fascinată de caiete, de carioci și toate ustensilele de scris posibile și existente. Fie că vorbim de caiete pe care le studiam cu atenția unui jurnalist, fie că vorbim de stilouri pe care le ceream pe diferite culori pentru că îmi părea mie interesant să le pot schimba în funcție de dispoziția mea, sau că voiam penare culorate și cât mai mult funcționale - am fost o pagubă la casa omului încă dinainte de a intra la școală.
Acum fiind pe picioarele mele reușesc de multe ori să mă opresc din cumpărăturile făcute la impuls și aleg să mă uit mult la modele de agende fără însă a le și trece prin procedura de achiziție. Am rezolvat partea cu achiziția de foi pentru ele pentru că îmi fac singură design-ul într-un fel care să mă servească și care să îmi permită zona artistică a bullet-journaling-ului și mi le printez acasă.
Și pentru că în fiecare an lucrez la ce vreau să am în agendă pentru a fi una eficientă, nu doar frumușică - și cum asta începe să se întâmple cam după ziua mea uite cum m-a lovit inspirația pentru acest articol. Sunt multe lucruri pe care le poți pune într-un jurnal, într-un bujo sau într-o agendă - însă este important ca la finalul anului să îți fi fost de folos sau să te fii susținut într-un fel sau altul în cele 365 de zile. Însă unele la mine cel puțin se păstrează sau se transformă de la un an la altul
Prima categorie pe care o voi păstra și anul acesta este MINDMAP-ul cu obiective
Jenny Blake - fost coach de carieră la Google recomandă folosirea unui mindmap - ca o diagramă vizuală a intereselor și a obiectivelor pentru a te ajuta să vezi care este următorul proiect în care vrei să te dedici. Făcând asta la început de an vei porni cu intenția să lucrezi la anumite lucruri pentru a le bifa din harta mentală pe care ai desenat-o.
Cel mai simplu mod de a face acest lucru? Pune anul în centru pe o bucată de hârtie și apoi gândește-te la ce categorii ai vrea să ai în vedere pentru creștere anul viitor.
Categoriile mele sunt următoarele: Personal, Profesional, Învăț, CItesc, Vizitez, Păstrez, Fiu, Renunț. Am modificat un pic față de 2021 și cel mai probabil și 2023 va arăta diferit. Ai în poza de mai jos cum arată lucrurile la mine.
2. O nouă categorie pe care vreau să o adaug este FOMO (Fear of missing out) - acele musai lucruri maxim 12 (una pe lună pe care nu vreau să le pierd) asta pentru că îmi doresc să fie mai multă bucurie și să mă bucur de mai mult timp liber (JOMO - Joy of missing out).
3. Roata vieții - pentru că după luna iulie când am avut o versiune grea de Covid care mi-a resetat sistemul din multe puncte de vedere - vreau să reintroduc roata vieții și să îmi iau pulsul lunar (săptămânal a fost prea mult pentru mine). Iar una dintre categoriile de aici va fi energia - asta pentru că am reînceput să dorm ca un om normal (8-9 ore pe noapte) și plus fac și sport - chiar dacă de multe ori trag de mine ca să se întâmple.
4. Cuvântul anului - pentru că îți vei seta intenția cu care vei dori să pășești în noul an. Pentru 2022 cuvântul meu a fost Eunoia (a fi prietenos și a îi ajuta pe ceialalți - a feeling of goodwill) - și anul acesta a avut multe povești de succes în care am ajutat și în care am fost ajutată - astfel încât sper eu lumea e mai bună decât era anul trecut pe vremea asta.
5. Buget - am început acest articol vorbind despre cât de cheltuitoare pot fi - și am decis că voi reveni la a avea bugetul în bullet - journal pentru că unul dintre obiectivele mele este de a fi mai atentă cu zona banilor. Pe lângă investiții și economii - vreau să văd și pe unde mi se duc banii fără scop și care ar putea fi redirecționați către lucruri care contează.
Dacă ai ajuns până aici poate te întrebi de ce te-ai apuca să faci jurnale și să mâzgălești chestii. În articolul de aici am vorbit despre cele 5 beneficii pe care ți le aduce un jurnal, pe lângă acestea îl poți gândi din punctul de vedere al unui plan de acțiune pentru anul următor. Ce obiective ai? Sunt trasate SMART? Care e termenul lor? Care sunt acțiunile necesare pentru a le atinge? Cine te poate ajuta? Ce te poate împiedica și ce soluții sunt în cazul unei bariere? Răspunzând la aceste întrebări - vei avea claritatea obiectivelor, punându-le pe foaie vei vizualiza lucrurile și te va ajuta să fii creativ în a le atinge. Și oricând simți că ai nevoie de suport poți apela la un coach sau la un mentor.