Ce am învățat în primul an de Toastmasters

Zilele trecute mi-a adus aminte social media că 2016 primeam, după o așteptare de câteva luni bune, diploma de lider competent. Aveam deja peste un an și jumătate de când eram în organizația ce avea să îmi ofere câteva lecții fantastice: Toastmasters.

Amintirea vine după ce în weekendul trecut a avut loc DECM-ul (District Executive Council Meeting) - un eveniment celor care au poziții de management în organizație. În calitate de director de arie pentru al doilea an consecutiv, mi-am petrecut aproximativ tot weekendul alături de 30 de colegi din Croația, Slovacia, Ungaria, Cehia, Ucraina și Republica Moldova. Și cumva m-am bucurat pentru că cele două evenimente legate m-au trimis înapoi la momentul în care finalizam primul an în organizație. A fost momentul perfect pentru a reflecta și nota câteva idei despre ce au însemnat primele 12 luni pentru mine.

Pentru mine au fost 12 luni la foc întins, pentru că pornisem un club nou, după ce timp de 6 luni incercasem în zadar și aveam să eșuăm cu pornirea unuia dedicat celor cu experiență extinsă pe vorbitul în public și aflați în antreprenoriat. Încă, în sufletul meu, cred că acel club este o idee bună. Am pornit practic la drum într-un alt club cu care ne-am unit cele două echipe care doreau să pornească la drum de la zero în Toastmasters. După ce inițial fusesem Vicepreședinte de Educație, în Idest clubul cu care am pornit la drum ajungeam Vicepreședinte de Membri - pentru că eram bună la recrutare și a le explica oamenilor despre ce era vorba în Toastmasters. Așa mi s-a validat din nou că pentru mine fixed mindset nu funcționează, eu merg pe growth mindset (Pentru mai multe pe temă citește cartea lui Carol Dweck - Mindset)

Poziția mi-a oferit prima lecție - nimeni nu te va ajuta, pentru că e despre competiție nu despre cooperare. Pentru mine așa a fost atunci. Pentru că oriunde întrebam, primeam răspunsuri de la membrii vechi, pe un ton superior „Nu ai căutat pe site?”. Atunci mi-am dat seama ce fel de lider nu vreau să fiu: ca ei. Pentru mine colaborarea te va duce întodeauna mai repede și mai departe decât competiția. 6 ani mai târziu și un număr pe care l-am pierdut de poziții de management la nivel de club, arie, divizie și district am încercat să schimb măcar în cluburile din care am făcut parte mentalități. Fac și acum workshopuri sau merg la evenimente în miez de noapte oriunde sunt invitată, făcând parte dintr-un program de mentorat când acesta nu era nici măcar în districtul din care fac parte. Colaborarea e cheia creșterii în orice organizație. Și asta am demonstrat-o în anii viitori când cluburile cu care am colaborat s-au ridicat în timp ce altele au cedat locul 1.

Cunoștințele mi-au oferit a doua lecție - oamenii nu vor oameni care știu lucruri, oamenii vor oameni care știu la fel de puține sau multe ca și ei, ca să nu se simtă inferiori. Asta este un lucru pe care nu l-am schimbat, acesta este și motivul pentru care anul acesta nu mi-am mai depus niciun fel de candidatură. Un citat spus des de unul dintre oamenii care m-au adus în Toastmasters spune așa: „dacă ești cel mai destept dintr-o cameră, ești în camera greșită”. Încă de mică am fost încurajată să recunosc când nu știu și să pun întrebări. Același lucru l-am aplicat și aici.

Nimic nu vine fără muncă. Vrei să înveți fie că este despre leadership, vorbit în public sau orice altceva - dacă nu ești capabil să pui osul la treabă nimeni nu va veni și te va atinge cu magia sa. Am repetat un discurs de 6 ori, de 6 ori același discurs pentru că nu înțelegeam diferența între scopul specific și cel general. După o discuție mai amplă cu mentorul meu și cu evaluatorul - mi-au spus că discursul meu nu era unul potrivit și că oricât încercam să schimb doar cuvinte și tonalități, era din start pornit greșit pentru proiectul respectiv, pentru că de fapt erau 3 discursuri în unul singur. L-am împărțit și am avut 3 discursuri pentru 3 proiecte diferite. Însă, pe mine m-a marcat îndărădnicirea mea și perfecționismul de a face același discurs de 6 ori sperând că va ieși bine deși nu schimbam mare lucru la el.

Înveți doar dacă vrei - și dacă tu ești pe principiul că nimeni din jurul tău nu e suficient de deștept ca să te mai învețe ceva - fix așa va fi. Motiv pentru care văd și azi oameni care sunt la același nivel ca acum 5 ani, dar ei dau vina pe sistem, fără a se uita în oglindă sau a face o analiză reală a lor și a ceea ce își doresc și cum pot obține acel lucru - prin propria forță.

Nu - înseamnă nu. Atunci când nu ai o stare mentală pornintă spre dezvoltare, ci mai degrabă la orice soluție ai 3 probleme - nimic nu va funcționa pentru tine, nici mentoratul, nici relația cu clubul, nici oamenii din jurul tău nu vor vrea să petreacă foarte mult timp în preajma ta. Eu prefer oamenii optimiști și care sunt orientați spre creștere, nu te voi scoate din cercul meu de prietenii dacă ești diferit însă nu înseamnă că voi veni la tine de fiecare dată când am o idee sau un proiect. Cel mai probabil vei afla de ele de la alții, pentru că voi fi preferat să lucrez cu ei. Gândirea sănătoasă versus cea toxică este un lucru despre care am mai scris aici și de asemenea, este ceva ceea ce tu trebuie să vrei să lucrezi ca să schimbi ceva, nimeni nu o poate face pentru tine. Dar dacă rămâi în aceeași pătrățică, nu te mira că mai devreme sau mai târziu oamenii te vor lăsa în spate, indiferent de cât de capabil profesional ești.

Provoacă starea de fapt. Mi-am dorit să mă dezvolt enorm într-un timp scurt, nu știa nimeni cum să facă asta pentru că până la mine „lucurile se fac așa, și doar așa pentru că așa e de multă vreme”. Când am intrat eu în Toastmasters nu se vorbea de celelalte cluburi, era o lege nescrisă și transmisă din om în om că puteai să mergi doar la 3 întâlniri ale unui club, iar apoi dacă mai voiai să mergi trebuia să devii membru în clubul respectiv. Le-am cerut să îmi arate în ce manuale, în ce documentație și pe ce site au găsit informația. La o citire atentă scria că poți să prezinți maxim 3 proiecte în afara Toastmasters atât timp cât aveai cu tine un alt membru al organizație care să ți le evalueze. Practic, puteam să mă duc în orice club, de oricâte ori voiam pentru că eram toți membrii aceleași organizații. Până la mine, nimeni nu mai ceruse detalii despre asta. Dacă așa se făcea, așa se făcea.

Mentoratul nu se face cu forța. Acesta a fost primul an în care am dus mentoratul la altă scară, asta pentru că după proiectele pe zona aceasta pe care le avusesem în JCI, acum făceam lucrurile mai structurat și nu doar empiric. Am învățat că oamenii pot spune că vor mentorare, asta nu înseamnă că și sunt dispuși să muncească, oamenii cred că mentorul este acolo pentru a îți rezolva probleme și pentru a îți pune din magia lui în cafea ca tu să nu muncești extra. Mentoratul se poate face dacă ambele părți sunt decise că vor să facă ceva în direcția asta.

Puține…multe? Important este că tot ceea ce am învățat în anul acela a rămas cu mine până azi în anumite măsuri și sper eu că îmi oferă o metodă pozitivă de a crește.